Treceți la conținutul principal

Povestea Mâinilor Handmade – trusourile, produsele reprezentative din portofoliu

 

Povestea Mâinilor Handmade a fost creată de Rodica Prisecariu, în anul 2019, când dintr-o întâmplare, aceasta și-a dat seama că brodatul a devenit o pasiune pentru ea.

 
Produsele din portofoliu sunt personalizate cu ajutorul broderiei manuale (cusut manual), nu la mașina de brodat. În principal, produsele reprezentative sunt lucrurile necesare bebelușului la botez (trusou, lumânare, etc.), însă Rodica realizează și tablouri gherghef cu diferite mesaje, păturele pentru cei mici și pernuțe personalizate.
 
Trusoul de botez – elementul esențial pentru botezul copilului
Trusoul de botez este elementul principal pentru încreștinarea copilului. La fel și lumânarea de botez. Nașa bebelușului este cea care trebuie să se ocupe de achiziționarea lor și împreună cu mama vor decide o anumită cromatică sau tematică la botez. Deși, multe nașe doresc să fie o surpriză chiar și pentru mamă.
Cele necesare bebelușului la botez sunt: trusoul, lumânarea și hăinuțele de botez. Pe lângă aceste lucruri, nașa sau/și mama se vor ocupa și de restul detaliilor ce se impun la biserică: ulei pentru sfințit, prosop mic și săpun pentru preot.  

 
Trusoul de botez conține 3 elemente importante, iar acestea sunt:
Pânza de mir (crișma) – reprezintă începuturile vieții creștine și cu ani în urmă chiar se mergea pe alegerea unei pânze netivite, albă, simplă pentru a marca aceste începuturi. Cu trecerea timpului această tradiție s-a pierdut făcând loc pânzei de mir finisată și brodată cu numele copilașului. Ea reprezintă cămașa pe care a purtat-o Iisus atunci când s-a botezat în apa Iordanului.
Prosopul cu capișon – se așează peste pânza de mir, după ce copilul este scos din cristelniță pentru a șterge bebelușul. El trebuie să fie dintr-un material moale și plăcut la atingere, pentru a da o stare de bine proaspătului creștin.
Fașa – o atașează preotul la lumânare, în timpul ceremoniei și ea trebuie să aibă o dimensiune potrivită (aproximativ 130 cm), să nu fie nici prea lungă, nici prea scurtă. De ce? Dacă e prea lungă tradiția spune că se va căsători foarte târziu, iar dacă e prea scurtă, prea devreme”, ne povestește Rodica.
 
Trusoul de botez – detalii despre fiecare lucru în parte 
Trusourile realizate de Rodica sunt de cele mai multe așa cum și le dorește viitoarea nașă. Deși, au fost și situații când nașa sau mama au ales să îi lase ei această grijă, de a realiza tot conceptul începând cu alegerea cromaticii sau a tematicii până la alte detalii suplimentare.
 
Așa cum a spus, încă din primul material pe care l-am realizat împreună pentru blog, fiecare produs are o poveste în spate. Mereu încearcă să afle detalii care să îi ofere posibilitatea „să picteze” cu acul pe pânză cel mai potrivit model. Ține mereu cont de ținuta bebelușului, de stilul pe care îl au părinții, dar mai ales acordă o mare atenție lucrurilor pe care ei nu le doresc. De exemplu, să nu folosească o anumită culoare pe care poate nașii sau părinții nu o plac.
 
„Pachetul complet pe care îl realizez conține: trusou, cutia și lumânarea de botez nonflorală.
Cutia pentru trusou poate fi păstrată de mamă pentru a aduna în ea amintirile de peste ani a bebelușului, pentru că la un moment dat să depene aceste amintiri împreună.
Fiecare trusou este realizat din bumbac premium (inclusiv dantela este din bumbac) și cusut cu ațe mouline de cea mai bună calitate.
Cutia brută pentru trusou/amintiri este din mucava și contribuția mea este de a o dubla tot cu un carton mucava (pentru a o întări). O personalizez la interior cu bumbac alb, iar la exterior, în funcție de tematică cu bumbac, în sau canvas. Binențeles, la final adaug și broderia în ton cu trusoul.
Lumânările de botez realizate de mine sunt doar nonflorale, din flori uscate, mușchi și elemente naturale. Nu folosesc niciodată plastic în produsele mele. Jucăriile pe care le folosesc la unele lumânări (în funcție de tematică) sunt realizate tot handmade de alte persoane cu care colaborez. Binențeles, fiecare lumânare are una sau două inimioare umplute cu lavandă și personalizate cu numele bebelușului”, ne dezvăluie Rodica.
 
În general, o comandă preferă să o ia cu minim trei săptămâni înainte (asta dacă nu sunt și alte trusouri în lucru), pentru a avea timp să își culeagă toate informațiile, ca apoi să își creioneze în minte conceptul și să-l așeze pe pânză. Însă, au fost situații când a trebuit să termine o comandă într-un timp limită și să ia în considerare și timpul pentru transport. În astfel de situații le cere persoanelor care apelează la ea să îi dea mâna liberă la tot. Astfel, nu este condiționată de anumite lucruri, iar creația apare mai ușor și finalul e unul spectaculos.
 
Cuvintele sunt de prisos atunci când vorbim de broderia manuală, așa că vă lăsăm mai jos câteva imagini cu trusorile realizate.

         

      

Trusoul cu aviator – primul trusou realizat de Rodica
Așa cum ne spunea în primul material de pe blog, Povestea Mâinilor Handmade a apărut întâmplător și neplanificat. Cochetase cu ani în urmă cu broderia manuală la îndemnul unei persoane dragi ei și astfel când niște prieteni au trebuit să boteze, soțul ei și acei prieteni au venit cu ideea să le realizeze Rodica cele necesare.
 
„Am început să adun informații de la Măriuca, nașa băiețelului și astfel am descoperit că ținuta bebelușului aduce foarte mult cu ținuta unui pilot, iar invitația la botez are chiar un avion cu un aviator pe ea.
Astfel, a luat naștere primul trusoul realizat de Povestea Mâinilor Handmade cu imaginea de pe invitație brodată chiar pe cutia trusoului. O imagine complexă, ce necesită foarte mult timp de lucru, însă bucuria de a realiza singură acest set a fost atât de mare, încât efortul depus l-am simțit abia la două zile după predarea lui”, afirmă Rodica.


Lumânarea a avut aproape 100 de ghemotoace, realizate tot de ea, iar micul avion a fost croșetat de o prietenă a ei moldoveancă (de peste Prut) care se pricepe extraordinar la așa ceva.
 
„Astfel, după alte câteva săptămâni de când am predat acest trusou, a luat naștere Povestea Mâinilor la îndemnul soțului și a copilului meu, care a și dat numele acestui proiect de suflet, dar asta o știți deja.
Povestea Mâinilor Handmade este o pasiune, un proiect de suflet, o poveste minunată despre care îmi doresc să prindă aripile cele mai înalte. Iar asta se poate întâmpla doar împreună cu voi! Vă mulțumesc!”, ne spune Rodica.
 
Dacă vreți să aflați mai multe informații atât despre Povestea Mâinilor – Handmade, cât și despre activitatea Rodicăi, puteți accesa aceste link-uri: https://pasiunesiafacere.blogspot.com/2022/02/povestea-mainilor-handmade-articole.html, https://pasiunesiafacere.blogspot.com/2022/11/povestea-mainilor-handmade.html.



*Material informativ realizat cu acordul Povestea Mâinilor – Handmade.

 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

H.M. by Andra - produse realizate manual și din ingrediente naturale

Andra este cea care se află în spatele poveștii H.M. by Andra , iubește foarte mult copiii și în prezent îmbrățișează meseria de educatoare. Îmbină într-un mod armonios pasiunea cu munca depusă, creând astfel diverse  produse realizate din ingrediente naturale, dar nu numai.     Despre cum a început  povestea H.M. by Andra ,  ne povestește chiar ea:   „ Iubitoare de plante de când mă știu, am căutat mereu să le introduc în viața mea, cât mai des. Devenind mamă a două prințese, am vrut sa le ofer produse cât mai naturale. Am început să îmi cultiv plantele medicinale, să îmi fac propriile macerate de mușețel, lavandă, gălbenele, cimbru, rozmarin și să le folosesc în preparatele mele datorită proprietăților sale benefice asupra pielii noastre. Într-o zi, am văzut la un târg câteva săpunuri naturale și m-am îndrăgostit pe loc de ele.  De aici, a început povestea mea  și mult studiu. Am citit tot ce am găsit despre acest subiect, la început, de la bibl...

Iubire și Lavandă – ornamente din flori și plante nemuritoare și nu numai

Firi creative, iubitori de frumos, și nu orice fel de frumos, ci acela oferit de natură, care cu ajutorul filtrului lor artistic capătă diverse forme, iar contribuția lucrului manual face ca acest frumos să devină de fiecare dată unic. Cu o imaginatie bogată și dornici să surpindă acest frumos, Oana împreună cu Leon au creat o poveste, dar totodată o afacere – Iubire și Lavandă .        Povestea Iubire și Lavandă, o poveste aparte   „ Tineri, eu si el, cu gânduri mărețe de a întemeia o familie, și cum altfel poate începe mai frumos și mai trainic această călătorie, dacă nu printr-un legământ în fața societății, dar mai cu seamă în fața lui Dumnezeu. Începusem cu doi ani mai devreme să organizăm acest eveniment, care avea să rămână impregnat în numele și plăcerea acestei afaceri. Eu îmi doream o altfel de nuntă, nici pompoasă, dar nici banală, cu lavandă, spice de grâu, butuci de copac și alte elemenete naturale care să ne fie martori tăcuți în ziua în care urm...

Povestea Mâinilor Handmade – articole pentru botez brodate manual

       Dragii mei,        Eu sunt Rodica Prisecariu , î ncă am 39 de ani (la sfarșitul lunii martie împlinesc 40 de ani) și sunt o persoană extrem de sensibilă, un om pătimaș și care încă crede în bunătatea oamenilor. Sunt căsătorită și am un baiețel de 11 ani, care a și dat numele proiectului meu Povestea Mâinilor. Deși, de multe ori, mi se spune că ar trebui să ies din universul meu unde toată lumea e bună, înțelegătoare și recunoscătoare, eu aleg să rămân acolo. Sau poate tocmai de aceea am ales acest drum al poveștilor brodate manual, unde totul e colorat, vesel și minunat.       Broderia este refugiul meu, chiar dacă în spate e foarte multă muncă, de la concept p â nă la rezultatul final. Iar atunci c â nd văd mămici sau nășici bucuroase de ceea ce primesc asta mă motivează și mai mult. Cusutul manual este pentru mine la fel cum poate este pentru o scriitoare cartea ei. Doar că eu cos povești pe panză. Și pentru asta î...