Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2021

Atelier Utan Valentin – atelier de prelucrare a pielii naturale

  Valentin este cel care se află în spatele poveștii Atelier Utan Valentin , și-a început activitatea în anul 2019 și realizează diverse produse din piele naturală, la comandă și pe care le personalizează cu nume, inițiale sau mesaj prin imprimare cu laserul.   Care este povestea Atelier Utan Valentin? Totul, a început de la o nevoie și totodată de la dorința de a face ceva cu viața mea. Îmi doream să îmi cumpăr un portofel și astfel am început să caut pe internet un model care să-mi placă. Ceea ce mi-a atras atenția a fost un video pe care l-am urmărit pe youtube și în care cineva realiza un portofel din piele, mi s-a părut interesant tot acel proces de realizare a produsului, iar atunci mi-am dat seama că mi-ar plăcea să fac același lucru. Am pus această idee în practică și am încercat să văd dacă chiar o să-mi placă, dacă reușesc să realizez produsele, dacă am răbdare sau nu. Ulterior, am început să îmi cumpăr ustensile și să investesc banii pe care îi aveam disponibili l...

Lumea Lavandei – produse naturale realizate din lavandă

  Ionel și Sorina sunt persoanele din spatele poveștii Lumea Lavandei sau cum sunt cunoscuți pe facebook, după denumirea Lavandă de Galați . Fac ceea ce fac cu plăcere, urmăresc să se extindă și să își îmbunătățească serviciile cu fiecare an ce trece, creând astfel noi produse din lavandă .    Povestea Lumea Lavandei „ Totul a început în anul 2016 , când am hotărât să facem ceva „al nostru" și am plantat primele 2 hectare de lavandă. Apoi, în anul 2017 am devenit formă juridică și am deschis un S.R.L., în anul 2018 ne-am înregistrat propria marcă „Lumea Lavandei" la OSIM și tot în 2018 am deschis propriul magazin de desfacere în Galați. De la an la an, am investit în noi și în imaginea noastră, iar până în prezent avem pe piață 9 produse sub marcă proprie . Am cumpărat un teren în Galați, unde încercăm an de an să facem un mic paradis și să aducem cât mai multă lume pe perioada înfloririi florilor de lavandă, să ne viziteze pentru a vedea de unde începe adevărata p...

CreativeMugs – căni accesorizate și cu povești autentice

        „Dragii mei,        Numele meu este Andreea , am 34 de ani, sunt mămica unui băiețel de numai 3 anisoriși și sunt cea care se află în spatele produselor CreativeMugs . Mi se mai spune „Fata cu cănile”, o poreclă dobândită în urma activității mele. Iubesc tot ceea ce înseamnă Handmade, de mică am încercat diverse activități de la desen până la cusut și bricolaj.        Povestea CreativeMugs a luat naștere, ca sa zic așa, în urma căutărilor mele pe internet a unui cadou unic pentru fiul meu ce tocmai împlinise primul lui anișor. Despre aceste căni decorate cu lut polimeric mai văzusem, dar nu-mi prezentau mai deloc interes, iar în acel moment al căutării mele mi-au trezit interesul, așa că am început prin a-mi cumpăra materialele necesare și prin a învăța cum să îi fac o căniță. Iar totul pentru a-i trezi interesul să bea și din cană, nu numai din biberon. După câteva informații de bază învățate și un feedback pozitiv ...