Treceți la conținutul principal

CreativeMugs – căni accesorizate și cu povești autentice

 


      „Dragii mei,
 
    Numele meu este Andreea, am 34 de ani, sunt mămica unui băiețel de numai 3 anisoriși și sunt cea care se află în spatele produselor CreativeMugs. Mi se mai spune „Fata cu cănile”, o poreclă dobândită în urma activității mele. Iubesc tot ceea ce înseamnă Handmade, de mică am încercat diverse activități de la desen până la cusut și bricolaj.
 
    Povestea CreativeMugs a luat naștere, ca sa zic așa, în urma căutărilor mele pe internet a unui cadou unic pentru fiul meu ce tocmai împlinise primul lui anișor. Despre aceste căni decorate cu lut polimeric mai văzusem, dar nu-mi prezentau mai deloc interes, iar în acel moment al căutării mele mi-au trezit interesul, așa că am început prin a-mi cumpăra materialele necesare și prin a învăța cum să îi fac o căniță. Iar totul pentru a-i trezi interesul să bea și din cană, nu numai din biberon. După câteva informații de bază învățate și un feedback pozitiv din partea prietenilor văzând acea cană, m-am gândit să o postez pe facebook, neștiind că urmau să mă copleșească mesajele primite de susținere. Astfel, a luat naștere această poveste de care sunt foarte mândră.
 
    Accesorizarea cănilor vine din dorința de a crea ceva autentic. O mare parte din modelele de pe cănițe provin din partea clienților, adică sunt dorințele lor și aici intervine comunicarea pentru a ajunge la modelul dorit. Întotdeauna, o cumunicare bună duce la rezultatul dorit de ambele părți. Nu arăt și nici nu vând niciodată un model de cană pe care clientul nu și-l dorește și pe care și-l imaginează diferit.
 
    Activitatea mea a cunoscut un progres rapid, pentru ca îmi plăcea și îmi place foarte mult ceea ce fac și îmi doresc la fel de mult să continui să progresez.
Un lucru important pentru mine a fost susținerea soțului în ce privește această activitate, în legătură cu care a fost și el la fel de entuziasmat ca și mine. Este omul care îmi dă curaj și liniște atunci când ceva nu-mi iese cum ar trebui, îmi este mereu alături.
 
    În următoarele rânduri, o să vă împărtășesc câteva din creațiile mele, împreună cu mica povestioară a fiecăreia.

    Aceasta a fost prima mea căniță, acesorizată cu un ursuleț cu un buchețel de flori. După această cană, a început aventura CreativeMugs.

    Aceasta este prima mea româncuță, dedicată zilei de 1 decembrie.


    Următoarea cană a fost și este în continuare o cană a cărei poveste este plină de emoție. A fost făcută în ziua unei mari tragedii din orașul meu natal. La spitalul județean unde, din nefericire, luase foc secția ATI al spitalului, exact după ce am terminat-o, la câteva minute apăruse articolul pe facebook despre acest incident și se vorbea despre un medic erou ce salvase vieți. Mi-am propus că, dacă se va termina totul cu bine și el își va reveni în urma traumei trăite, o să merg personal pentru ai înmâna cana. Dupa un an de la acestă tragedie, am reușit să i-o înmânez, lucru de care sunt foarte mândră și liniștită sufletește.


    Aici, avem o cană accesorizată cu bufniță, pentru o iubitoare de aceste păsări.


    Și nu în ultimul rând, vă prezint o cană de care nu aș fi vrut să mă despart niciodată, dar știu că am făcut o colecționară de căni tare fericită.
Eu mai accesorizez căni care nu au legătură cu aceste comenzi pe care le solicită clienții, pentru că îmi doresc să le am în casă, să nu le dau, să le țin în dulap, dar clienții reușesc să mă convingă și într-un final le dau, exemplu fiind această cană. 

    Un sfat pentru voi, cei care doriți să faceți același lucru ca mine, vă pot spune că trebuie să vă placă mult, pentru că acest lucru se va vedea în lucrările voastre. Pentru această activitate este nevoie de foarte multă pasiune, dăruire. Detaliile vor face mereu diferența, vă veți confrunta și cu mult stres, însă dacă nu vă veți da interesul, nu vă veți confrunta cu acest aspect.

    CreativMugs înseamnă locul unde dorințele clienților prind contur pentru a putea oferi un produs personalizat și unic. CreativeMugs nu este doar o mică afacere de familie, ci și o punte de a lega prietenii, de a cunoaște și lucra cu oamenii. Prin aceasta am cunoscut diferiți oameni, lucru ce-mi oferă o satisfacție deplină. CreativMugs este mai mult decât o poveste „scrisă pe cănițe!”.


    Ne auzim curând!”  



*Material realizat cu acordul CreativeMugs.




 


 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

H.M. by Andra - produse realizate manual și din ingrediente naturale

Andra este cea care se află în spatele poveștii H.M. by Andra , iubește foarte mult copiii și în prezent îmbrățișează meseria de educatoare. Îmbină într-un mod armonios pasiunea cu munca depusă, creând astfel diverse  produse realizate din ingrediente naturale, dar nu numai.     Despre cum a început  povestea H.M. by Andra ,  ne povestește chiar ea:   „ Iubitoare de plante de când mă știu, am căutat mereu să le introduc în viața mea, cât mai des. Devenind mamă a două prințese, am vrut sa le ofer produse cât mai naturale. Am început să îmi cultiv plantele medicinale, să îmi fac propriile macerate de mușețel, lavandă, gălbenele, cimbru, rozmarin și să le folosesc în preparatele mele datorită proprietăților sale benefice asupra pielii noastre. Într-o zi, am văzut la un târg câteva săpunuri naturale și m-am îndrăgostit pe loc de ele.  De aici, a început povestea mea  și mult studiu. Am citit tot ce am găsit despre acest subiect, la început, de la bibl...

Iubire și Lavandă – ornamente din flori și plante nemuritoare și nu numai

Firi creative, iubitori de frumos, și nu orice fel de frumos, ci acela oferit de natură, care cu ajutorul filtrului lor artistic capătă diverse forme, iar contribuția lucrului manual face ca acest frumos să devină de fiecare dată unic. Cu o imaginatie bogată și dornici să surpindă acest frumos, Oana împreună cu Leon au creat o poveste, dar totodată o afacere – Iubire și Lavandă .        Povestea Iubire și Lavandă, o poveste aparte   „ Tineri, eu si el, cu gânduri mărețe de a întemeia o familie, și cum altfel poate începe mai frumos și mai trainic această călătorie, dacă nu printr-un legământ în fața societății, dar mai cu seamă în fața lui Dumnezeu. Începusem cu doi ani mai devreme să organizăm acest eveniment, care avea să rămână impregnat în numele și plăcerea acestei afaceri. Eu îmi doream o altfel de nuntă, nici pompoasă, dar nici banală, cu lavandă, spice de grâu, butuci de copac și alte elemenete naturale care să ne fie martori tăcuți în ziua în care urm...

Povestea Mâinilor Handmade – articole pentru botez brodate manual

       Dragii mei,        Eu sunt Rodica Prisecariu , î ncă am 39 de ani (la sfarșitul lunii martie împlinesc 40 de ani) și sunt o persoană extrem de sensibilă, un om pătimaș și care încă crede în bunătatea oamenilor. Sunt căsătorită și am un baiețel de 11 ani, care a și dat numele proiectului meu Povestea Mâinilor. Deși, de multe ori, mi se spune că ar trebui să ies din universul meu unde toată lumea e bună, înțelegătoare și recunoscătoare, eu aleg să rămân acolo. Sau poate tocmai de aceea am ales acest drum al poveștilor brodate manual, unde totul e colorat, vesel și minunat.       Broderia este refugiul meu, chiar dacă în spate e foarte multă muncă, de la concept p â nă la rezultatul final. Iar atunci c â nd văd mămici sau nășici bucuroase de ceea ce primesc asta mă motivează și mai mult. Cusutul manual este pentru mine la fel cum poate este pentru o scriitoare cartea ei. Doar că eu cos povești pe panză. Și pentru asta î...