Treceți la conținutul principal

Povestea Mâinilor Handmade – articole pentru botez brodate manual

 


    Dragii mei,

 
    Eu sunt Rodica Prisecariu, încă am 39 de ani (la sfarșitul lunii martie împlinesc 40 de ani) și sunt o persoană extrem de sensibilă, un om pătimaș și care încă crede în bunătatea oamenilor. Sunt căsătorită și am un baiețel de 11 ani, care a și dat numele proiectului meu Povestea Mâinilor. Deși, de multe ori, mi se spune că ar trebui să ies din universul meu unde toată lumea e bună, înțelegătoare și recunoscătoare, eu aleg să rămân acolo. Sau poate tocmai de aceea am ales acest drum al poveștilor brodate manual, unde totul e colorat, vesel și minunat.
 
    Broderia este refugiul meu, chiar dacă în spate e foarte multă muncă, de la concept până la rezultatul final. Iar atunci când văd mămici sau nășici bucuroase de ceea ce primesc asta mă motivează și mai mult. Cusutul manual este pentru mine la fel cum poate este pentru o scriitoare cartea ei. Doar că eu cos povești pe panză. Și pentru asta îi mulțumesc persoanei care a insistat extraordinar de mult să descopăr această lume, lumea broderiei.
 
    Aș putea spune că, probabil, nu aș fi pornit în această poveste niciodată, dacă nu era soțul meu și o familie apropiată. Ei au avut încredere de a-mi lăsa pe mână posibilitatea de a realiza cele necesare, atunci când au botezat un băiețel. Așa am pornit în această POVESTE. Soțul meu este cel care mă ajută moral, dar și fizic. La fel și David, copilul nostru. Este ajutorul meu de bază, dar aș putea spune că este și criticul meu. Îi place să mă ajute la orice îi cer și chiar dacă e băiat îi place și lui să brodeze.
 
    Povestea Mâinilor - Handmade înseamnă FAMILIE. Și din acest motiv mă implic îtoate proiectele, ca și cum aș lucra pentru botezul propriului copil.
 
   Toate produsele sunt personalizate cu ajutorul broderiei manuale (cusut manual), NU la mașina de brodat. În primul rând, îmi place să mă ocup de cele necesare bebelușului la botez (trusou, lumânare, etc), însă realizez și tablouri gherghef cu diferite mesaje, păturici și pernuțe personalizate.
 
    De exemplu, atunci când primesc o comandă de tablou gherghef, în primul rând caut să aflu cât mai multe detalii despre persoana care îl va primi. Ce pasiuni are, ce meserie are, ce stil vestimentar poartă sau chiar și culori preferate. Orice informație mă ajuta să creez produsul final. Apoi, cu toate aceste informații încep să realizez conceptul, să aleg o cromatică și să-mi stabilesc pasii. Pași care pe parcurs se mai pot schimba. Asta înseamnă creația! Nu e nimic în serie, nu e nimic identic, chiar dacă aparent au aceeași broderie sau mesaj. Fiecare produs e unic!
 
    Deși am început să cochetez cu broderia de când David era la grădiniță, mi-am creat o pagina de facebook după botezul de care vă vorbeam mai sus. Recunosc că, familia a fost cea care m-a îndemnat în acest proces. Ei au fost cei care m-au încurajat să nu abandonez această pasiune și să mă las condusă de ceea ce iubesc să fac, chiar dacă aveam un job full time la momentul respectiv. Așa s-a născut, în noiembrie 2019, Povestea Mâinilor. Încă sunt la început de drum, încă muncesc ca lumea să mă cunoască, și zi de zi lucrez ca să pătrund în lumea antreprenoriatului.
 
    Celor care își doresc să intre în această lume a lucrului manual, nu pot decât să le spun că nimic nu se-ntâmplă peste noapte, că uneori muncești mai mult de 8 ore, uneori poate nu ai nici wekeend-ul liber, însă satisfacția de la sfârșitul unui proiect vă va împlini cu sigurantă. Nu renunțați!
 
    Ceea ce faci cu pasiune, nu va fi niciodată o muncă! Va fi o împlinire!
 
   Pentru mine, de exemplu, Povestea Mâinilor înseamnă bucuria de a face pe cineva fericit. Toate mesajele de mulțumire primite de la cei care comandă produsele mele, mă fac să uit de toate orele petrecute cu acul și pânza în mână. De ochii obosiți sau de dureri de spate. Iubesc ceea ce fac, și mă vad făcând asta chiar și la bătrânețe. Iar faptul că lucrez alături de familie e ca un cadou pentru mine. Așa cum am spus, Povestea Mâinilor înseamnă familia mea!
 
   Vă mulțumesc tuturor celor care ați colaborat cu mine, pentru că fără voi nu aș fi putut să mă dezvolt. Sunt un om cu bune și cu rele. Nu sunt perfectă! Dar mă străduiesc să realizez pentru voi produse perfecte. Sau cel puțin așa cum vi le imaginați. 



              
                       Gherghef brodat manual                         Trusou botez aviator 


             
                              Cutie amintiri                                        Săculeț brodat 



*Material realizat cu acordul Povestea Mâinilor Handmade. 

 



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

H.M. by Andra - produse realizate manual și din ingrediente naturale

Andra este cea care se află în spatele poveștii H.M. by Andra , iubește foarte mult copiii și în prezent îmbrățișează meseria de educatoare. Îmbină într-un mod armonios pasiunea cu munca depusă, creând astfel diverse  produse realizate din ingrediente naturale, dar nu numai.     Despre cum a început  povestea H.M. by Andra ,  ne povestește chiar ea:   „ Iubitoare de plante de când mă știu, am căutat mereu să le introduc în viața mea, cât mai des. Devenind mamă a două prințese, am vrut sa le ofer produse cât mai naturale. Am început să îmi cultiv plantele medicinale, să îmi fac propriile macerate de mușețel, lavandă, gălbenele, cimbru, rozmarin și să le folosesc în preparatele mele datorită proprietăților sale benefice asupra pielii noastre. Într-o zi, am văzut la un târg câteva săpunuri naturale și m-am îndrăgostit pe loc de ele.  De aici, a început povestea mea  și mult studiu. Am citit tot ce am găsit despre acest subiect, la început, de la bibl...

Iubire și Lavandă – ornamente din flori și plante nemuritoare și nu numai

Firi creative, iubitori de frumos, și nu orice fel de frumos, ci acela oferit de natură, care cu ajutorul filtrului lor artistic capătă diverse forme, iar contribuția lucrului manual face ca acest frumos să devină de fiecare dată unic. Cu o imaginatie bogată și dornici să surpindă acest frumos, Oana împreună cu Leon au creat o poveste, dar totodată o afacere – Iubire și Lavandă .        Povestea Iubire și Lavandă, o poveste aparte   „ Tineri, eu si el, cu gânduri mărețe de a întemeia o familie, și cum altfel poate începe mai frumos și mai trainic această călătorie, dacă nu printr-un legământ în fața societății, dar mai cu seamă în fața lui Dumnezeu. Începusem cu doi ani mai devreme să organizăm acest eveniment, care avea să rămână impregnat în numele și plăcerea acestei afaceri. Eu îmi doream o altfel de nuntă, nici pompoasă, dar nici banală, cu lavandă, spice de grâu, butuci de copac și alte elemenete naturale care să ne fie martori tăcuți în ziua în care urm...