Firi
creative, iubitori de frumos, și nu orice fel de frumos, ci acela oferit de
natură, care cu ajutorul filtrului lor artistic capătă diverse forme, iar
contribuția lucrului manual face ca acest frumos să devină de fiecare dată
unic. Cu o imaginatie bogată și dornici să surpindă acest frumos, Oana împreună cu Leon au creat o
poveste, dar totodată o afacere – Iubire
și Lavandă.
Povestea Iubire și Lavandă, o poveste aparte
„Tineri, eu si el, cu gânduri mărețe de a întemeia o familie, și cum altfel poate începe mai frumos și mai trainic această călătorie, dacă nu printr-un legământ în fața societății, dar mai cu seamă în fața lui Dumnezeu. Începusem cu doi ani mai devreme să organizăm acest eveniment, care avea să rămână impregnat în numele și plăcerea acestei afaceri.
Eu îmi doream o altfel de nuntă, nici pompoasă, dar nici banală, cu lavandă, spice de grâu, butuci de copac și alte elemenete naturale care să ne fie martori tăcuți în ziua în care urmă să înceapă cea mai frumoasă perioadă a vieții noastre.
El, cel bun, și a cărui entuziasm îl depășește pe al meu, a venit cu ideea de a planta proprii butași de lavandă care urmau să fie folosiți la nuntă.
De la vorbe până la fapte nu a existat decât un clic pe telefon pentru a comanda butașii, 1000 la număr, din care urmau să se prindă doar 600 și care aveau să mărturisească frumos povestea noastră de dragoste.
În cei doi ani, cât au trecut de la momentul plantării acestora și până la nuntă, s-au dezvoltat exact cât am avut nevoie pentru decorațiunile din ziua nunții, așa cum mi le imaginasem și cum încercam să-l fac și pe el să și le imagineze!
Necunoscători, dar curioși, nu am știut că butașii de lavandă, inițial cât un fir de rozmarin, aveau în urma tunderii manual făcute de către noi la început, să se dezvolte în niște tufe îndrăznețe, din ce în ce mai voluminoase de la un an la altul, astfel încât sunt convinsă că acum o singură tufă, depășește cantitatea celor 600 de butași inițiali.
Din data de 12.08.2017, când a luat naștere Iubire și Lavandă, și datorită cantității de lavandă suficiente pentru noi, am hotărât să o valorificăm încetul cu încetul, dar sigur, și să deschidem afacerea cu același nume, care sperăm să aibă succes, cel puțin cât rădăcinile solide și sincere, bazate pe iubire și respect pe care le are căsătoria noastră”, ne povestesc Oana și Leon cum a luat naștere povestea lor, care într-adevăr este una aparte.

Produsele care reprezintă brandul Iubire și Lavandă sunt desigur cele din lavandă: uleiul esențial de lavandă, apa florală de lavandă și săculeții parfumați cu flori de lavandă.
Fiind o afacere de suflet, pe lângă produsele naturale din lavandă, și datorită imaginației Oanei, aceasta a început să realizeze aranjamente în special din plante, elemente și flori stabilizate, mușchi și licheni criogenați.
Spre deosebire de aranjamentele cu flori naturale, ne spune Oana, că acestea au o durată de viață nelimitată, atât timp cât sunt ferite de intemperii, iar ea personal este îndrăgostită să creeze „povești nemuritoare” cu ajutorul lor.
În ce privește beneficiile produselor pe care le realizează, Oana și Leon ne mărturisesc care sunt acestea pentru sănătate.
„Uleiul de lavandă este produsul „minune”.
Daca înainte îmi erau străine toate beneficiile acestui produs, acum de când îl
producem prin metoda distilării la cald, la o distilerie special amenajată, și
cu siguranță și datorită faptului că este realizat din lavandă 100% naturală și
ecologică, vă mărturisesc că „face minuni”! Mai presus de toate, parfumul liniștitor,
efectul rapid cicatrizant, efectul antiseptic, efect miraculos asupra tenului
acneic, precum și calitățile sale culinare.
Apa de lavandă, de asemenea,
distilată și rezultată în urma extragerii uleiului, are efect de calmare,
relaxare și hidratare a pielii. Mai poate fi folosită împotriva insectelor,
atât timp cât este aplicată direct pe piele.
Și
nu în cele din urmă, amintesc săculeții
cu florile care se scutură de pe spicele de lavandă, aceștia sunt preferați
fie drept parfum în spațiile închise, împotriva moliilor, fie pentru prepararea
ceaiurilor”.
Afacerea Iubire și Lavandă, o evoluție constantă
„Iubire și Lavandă valorifică lucrul handmade bazat pe imaginație și pasiune, dar și pentru că este ceva mai rar întâlnit, afacerea prinde contur, clienții revin cu drag la noi, iar încrederea lor este speranță pentru noi.
Anul acesta am deschis și o locație fizică, unde se pot admira și achiziționa creațiile. Iar pentru că ne dorim să evoluăm, de anul trecut am început să investim în organizarea de evenimente (latura decorativă), astfel încât acum avem toate cele necesare pentru a decora în totalitate un eveniment, de exemplu nunta (buchet mireasă, lumânări, panouri decorative foto, decor biserică, cununia civilă și restaurant).
În
general, avem prețuri mai mici decât
piața concurentă, rezultate din faptul că nu avem un număr mare de angajați, că
nu plătim chirii scumpe ca în mediul urban, și avem anul acesta numeroase evenimente la care vom contribui cu
imaginația noastră, astfel încât să-i acordăm un aer de poveste”, ne dezvăluie Oana și Leon despre
evoluția afacerii lor.
Afacerea Iubire și Lavandă, o evoluție constantă
„Iubire și Lavandă valorifică lucrul handmade bazat pe imaginație și pasiune, dar și pentru că este ceva mai rar întâlnit, afacerea prinde contur, clienții revin cu drag la noi, iar încrederea lor este speranță pentru noi.
Anul acesta am deschis și o locație fizică, unde se pot admira și achiziționa creațiile. Iar pentru că ne dorim să evoluăm, de anul trecut am început să investim în organizarea de evenimente (latura decorativă), astfel încât acum avem toate cele necesare pentru a decora în totalitate un eveniment, de exemplu nunta (buchet mireasă, lumânări, panouri decorative foto, decor biserică, cununia civilă și restaurant).
Cei care vor să investească într-o afacere cu lavandă vor avea nevoie de curaj și un stop de plăcere, este principalul sfat pe care fondatorii afacerii Iubire și Lavandă îl oferă celor care doresc să realizeze produse din lavandă. De asemenea, consideră că piața este în creștere, oamenii au căpătat încredere și încep să cunoască efectele miraculoase ale produselor din lavandă. Și totodată recunosc că lucrul cu lavanda este plăcut, relaxant, iar câștigul financiar este considerabil drept, pentru care merită din plin!
*Material realizat cu acordul Iubire și Lavandă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu