Treceți la conținutul principal

Resin.Art.SM – produse noi, printre care și bijuterii

 

Resin.Art.SM a fost înființată de Mihai Suciu în primăvara anului 2021, din dorința de a-și pune în practică creativitatea și talentul.


În  anul 2010 a terminat liceul și a început Facultatea la Cluj, iar acolo a studiat Silvicultura în cadrul Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară.
Deși nu a profesat în acest domeniu, intuiția l-a condus către o altă direcție, și anume lumea handmade-ului, fascinantă de altfel. Chiar el ne povestește cum a fost începutul acestei afaceri: „Am început prin a face lămpi, sau am încercat să fac lămpi și nu mi-au ieșit deloc, pentru că nu foloseam corect materialele și nu respectam toți pașii. Așa că, a trebuit să mă opresc puțin, să mă documentez mai bine, să mă uit la foarte multe clipuri și să o iau de la capăt”.

În general, produsele Resin.Art.SM sunt realizate din rășini epoxidice. În funcție de tipul de ceas sau de tablou pe care vrea să îl obțină și în funcție de efectul vizual pe care dorește să îl aibă obiectul, folosește această rășină pe lemn sau cu lemn. Nisipul, scoicile de diferite feluri și mărimi, steluțele de mare, lichenii stabilizați, boabele de cafea, portocalele, grapefruitul, scorțișoara, anasonul, etc. sunt acele detalii cu care Mihai decorează, într-un mod aparte, fiecare produs.
Bijuteriile, în schimb, sunt cele mai noi produse din portofoliu, iar pe lângă rășina epoxidică, folosește flori presate cum ar fi, Hortensia, Floarea Miresei, Nu-mă-uita, Lobularia, etc.
 
Ceas De Perete Tastes Of Coffee
E cunoscut faptul că una dintre cele mai consumate băuturi, după apă și ceai, este cafeaua, iar eu fiind unul dintre acești consumatori și totodată iubitori de cafea, m-am gândit să creez un ceas special pentru iubitorii de cafea”. La realizarea acestuia am folosit: rășini epoxidice, lemn de fag, boabe de cafea, semințe de anason, cuișoare, scorțișoară, miez de nucă, o felie de portocală și o felie de grapefruit, precizează Mihai. 

 
Pandantiv Pink Daucus
Acest pandantiv este unul simplu, dar elegant, datorită turcoaz închis în combinație cu florile roz. 
Pentru realizarea acestui pandativ Mihai a folosit un cadru argintiu din inox, rășini epoxidice și flori presate de Morcov sălbatic (Daucus Carota).


Cercei Purple Butterfly
Pe cât sunt de comune, pe atât mi se par de frumoase florile de Hortensie și se găsesc în atât de multe culori și mărimi că nu puteam să le ignor, așa că am creat un set de bijuterii cu flori de Hortensie. Din setul respectiv fac parte și acești cercei, la realizarea cărora am folosit: baze din inox pentru cercei și brățară, rășini epoxidice și flori presate de Hortensie (Hydrangea)”, ne spune Mihai. 


Set Night Sky
Când privești pentru prima dată acest set, această culoare de un albastru închis, sclipiciul pe care Mihail l-a presărat pe acest fundal atrăgător, te duce cu gândul la noapte, la un cer plin de stele. Și nu e de mirare, că Mihai a realizat acest set cu gândul la nopțile de vară de la țară, când stătea afară până târziu sub cerul plin de stele.
Baze din inox pentru cercei și brățară, rășini epoxidice, sclipici argintiu sunt materialele pe care le-a utilizat pentru a realiza acest set.   


Tablou Orange Waves 
Înainte să realizez acest tablou, am văzut niște imagini cu un vulcan care erupea, iar lava acestuia ajungea până în apa mării, și mi s-a părut că avea un impact vizual deosebit, așa ca m-am gândit să creez un tablou care să redea cumva acele imagini. Nu știu dacă am reusit să creez exact acel efect, dar rezultatul a fost totuși unul plăcut vizual”, afirmă Mihai.
Materiale pe care le-a folosit pentru a realiza acest tablou au fost: placă de PAL, rășini epoxidice, pietriș negru.


Set de suporturi pentru pahare
Poate că o să te întrebi de ce Mihai a ales să folosească flori și frunze presate pentru suporturile de pahare, însă eu când le-am văzut pentru prima dată în fotografie, mi-au atras atenția, pentru că le ofereau un aspect aparte. Și chiar așa este, Mihai s-a gândit să folosească acest detaliu pentru a le face mai deosebite. Pe lângă aceste flori și frunze presate, pentru care a ales culoarea roșie ca să le pună în evidență mai bine, a mai folosit ca material rașina epoxidică.

 
Procesul de realizare al produselor pornește, în general, de la o idee de bază care poate fi de exemplu un ceas cu o anumită temă, sau un tablou, bijuterii, etc. După ce am stabilit obiectul și tema, verific dacă am necesarul și încep să organizez lucrurile de care am nevoie, apoi pregătesc spațiul de lucru și mă apuc de treabă. Rășinile au nevoie de cel puțin 24 de ore de la turnarea ultimului strat ca să se întărească, iar între straturi las 10-11 ore, deci dureaza între 3 și 5 zile să termin un obiect.
Ca să dau un exemplu concret, dacă vreau să fac un ceas cu lemn și flori presate, prima dată mă gândesc cam cum aș vrea să arate acel ceas, ce diametru să aibă, ce lemn să folosesc, ce flori și frunze să folosesc, dacă să îi fac fundal sau nu, câte cifre pentru ore să lipesc. Uneori, conturez de la început întreaga idee, iar alteori mai adaug sau renunț la anumite detalii pe parcurs. Din motive de siguranță (să fiu sigur că se întăresc rășinile complet și uniform) prefer să fac genul acesta de ceasuri sau tablouri în straturi, adică, nu torn întreaga cantitate de rășină necesară dintr-o dată, ci pun mai multe straturi pe parcursul a mai multor zile ca să obțin rezultatul dorit. După câteva zile, după ce s-au întărit rășinile, scot obiectul din matrița de silicon și îi creez cu freza electrică spațiul în care voi pune mecanismul ceasului, apoi încep să șlefuiesc obiectul ca să îl aduc la aspectul și finețea dorite. La final, îi prind pe spate agățătoarea, lipesc orele, prind indicatoarele orare pe axul mecanismului și ceasul e gata”, ne dezvăluie Mihai.


Resin.Art.SM evidențiază, în general, produsele realizate din rășină epoxidică, însă detaliile pe care Mihai le folosește sunt cele care le oferă un impact vizual aparte. Putem spune că drumul pe care acesta l-a ales, de a pătrunde în lumea fascinantă a handmade-ului, a fost cel potrivit pentru el, pentru că ne surprinde mereu cu produse deosebite.   

 
 

*Material informativ realizat cu acordul Resin.Art.S.M. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

H.M. by Andra - produse realizate manual și din ingrediente naturale

Andra este cea care se află în spatele poveștii H.M. by Andra , iubește foarte mult copiii și în prezent îmbrățișează meseria de educatoare. Îmbină într-un mod armonios pasiunea cu munca depusă, creând astfel diverse  produse realizate din ingrediente naturale, dar nu numai.     Despre cum a început  povestea H.M. by Andra ,  ne povestește chiar ea:   „ Iubitoare de plante de când mă știu, am căutat mereu să le introduc în viața mea, cât mai des. Devenind mamă a două prințese, am vrut sa le ofer produse cât mai naturale. Am început să îmi cultiv plantele medicinale, să îmi fac propriile macerate de mușețel, lavandă, gălbenele, cimbru, rozmarin și să le folosesc în preparatele mele datorită proprietăților sale benefice asupra pielii noastre. Într-o zi, am văzut la un târg câteva săpunuri naturale și m-am îndrăgostit pe loc de ele.  De aici, a început povestea mea  și mult studiu. Am citit tot ce am găsit despre acest subiect, la început, de la bibl...

Iubire și Lavandă – ornamente din flori și plante nemuritoare și nu numai

Firi creative, iubitori de frumos, și nu orice fel de frumos, ci acela oferit de natură, care cu ajutorul filtrului lor artistic capătă diverse forme, iar contribuția lucrului manual face ca acest frumos să devină de fiecare dată unic. Cu o imaginatie bogată și dornici să surpindă acest frumos, Oana împreună cu Leon au creat o poveste, dar totodată o afacere – Iubire și Lavandă .        Povestea Iubire și Lavandă, o poveste aparte   „ Tineri, eu si el, cu gânduri mărețe de a întemeia o familie, și cum altfel poate începe mai frumos și mai trainic această călătorie, dacă nu printr-un legământ în fața societății, dar mai cu seamă în fața lui Dumnezeu. Începusem cu doi ani mai devreme să organizăm acest eveniment, care avea să rămână impregnat în numele și plăcerea acestei afaceri. Eu îmi doream o altfel de nuntă, nici pompoasă, dar nici banală, cu lavandă, spice de grâu, butuci de copac și alte elemenete naturale care să ne fie martori tăcuți în ziua în care urm...

Povestea Mâinilor Handmade – articole pentru botez brodate manual

       Dragii mei,        Eu sunt Rodica Prisecariu , î ncă am 39 de ani (la sfarșitul lunii martie împlinesc 40 de ani) și sunt o persoană extrem de sensibilă, un om pătimaș și care încă crede în bunătatea oamenilor. Sunt căsătorită și am un baiețel de 11 ani, care a și dat numele proiectului meu Povestea Mâinilor. Deși, de multe ori, mi se spune că ar trebui să ies din universul meu unde toată lumea e bună, înțelegătoare și recunoscătoare, eu aleg să rămân acolo. Sau poate tocmai de aceea am ales acest drum al poveștilor brodate manual, unde totul e colorat, vesel și minunat.       Broderia este refugiul meu, chiar dacă în spate e foarte multă muncă, de la concept p â nă la rezultatul final. Iar atunci c â nd văd mămici sau nășici bucuroase de ceea ce primesc asta mă motivează și mai mult. Cusutul manual este pentru mine la fel cum poate este pentru o scriitoare cartea ei. Doar că eu cos povești pe panză. Și pentru asta î...