Treceți la conținutul principal

Săpunella Handmade Ro – săpunuri naturale din bază de glicerină

 

Gabriela Simion are 22 de ani, de curând a sustinut examenul de licență și este fondatoarea brandului de săpunuri artizanale "Săpunella Handmade Ro". 
A început să realizeze aceste săpunele din pură pasiune, spunându-ne că înainte le cumpăra de la târguri, iar că acum atât ea, cât și clienții sunt foarte încântați de produse. 
 
Povestea Sapunella Handmade Ro, o poveste simplă, dar specială
„Povestea Săpunella este una simplă. Totul a început de la vizionarea unei reclame. Apoi, m-am interesat care este procesul de producție, prețul materiei prime și am încercat. Ca rezultat am realizat un săpunel deosebit.
Primul meu săpunel are în compoziție eucalipt și pigment cosmetic albastru. Nu-mi place să folosesc coloranți, prefer ingredientele cât mai naturale și simple.
Nu știam cum să le fac poze ca să fie scoase în evidență la început, dar pe parcurs am făcut progrese. Acum pozele au decor, și cred că sunt profesionale acum”, ne dezvăluie Gabriela.  
 
                                   

„Acest săpunel m-a ajutat pe mine foarte mult în perioada toridă a verii. În această perioadă călduroasă, ne putem confrunta cu diferite iritații ale pielii, cu arsuri solare nedorite sau cu mușcături de insecte (țânțari, albine, viespi etc). Datorită conținutului foarte ridicat de extract pur de gălbenele, cremozitatea săpunelului este un deliciu pentru piele. Împreună cu polenul natural procurat de la albine în această primăvară și cu crema de gălbenele obținută din petale de flori de gălbenele, acest săpunel este aliatul perfect pentru față (curață tenul foarte bine de impurități și conferă o strălucire sănătoasă), pentru corp (aplicat la duș pe zonele iritate de soare sau pe înțepăturile de insecte) are un efect calmant rapid și cicatrizant ușor, de lungă durată. Îl recomand cu încredere și se află printre săpunelele mele preferate”, mai adaugă Gabriela.
 
Produsele Săpunella Handmade Ro, doar din bază de glicerină
Produsele Săpunella Handmade Ro sunt săpunele produse doar din bază de glicerină, ne spune Gabriela, nu conțin produse sau compuși animali, doar plante și produse naturale, care nu fac rău pielii. Săpunelele se încadrează în mai multe categorii: florale (lavandă – cel mai iubit săpunel, mix floral, trandafir de damasc, orhidee, flori de portocal, iasomie, trandafir, lăcrimioară, violete), fructate (zmeură – adorat de copii, fraguțe, căpșune, piersică, mure, portocală, lămâie), mentolate (mentă, eucalipt) și naturiste/medicinale (eucalipt, mentă, camfor, mosc alb, mosc, tei, mușețel, combinație de miere, polen și bergamotă).

                         

Ingredientele utilizate, în special produsele naturale
Ingredientele utilizate sunt în special, afirmă Gabriela, produsele naturale, care pot fi adăugate pentru decor, cum ar fi: petale de trandafiri, felii de lămâie și portocală uscate, scrub de scorțișoară și scrub de lămâie/portocală, ori cărbunele activ.
Pentru colorare, folosește pigmenți perlați sau mați, care conferă strălucire și culoare foarte rezistentă și plăcută.
Pentru aromarea parfumurilor, utilizează doar esențe și extracte naturale, bio și ecologice. Extractele le folosește pentru bazele fructate (extracte de zmeură, extract de cafea, extract de scorțișoară) și lemnoase (cedru, pin, brad), iar esențele le folosește pentru prepararea bazelor din plante (esența pură de mușețel, esența pură de magnolie, esența de floare de portocală) și florale (extracte de plante și flori).
Iar pentru aspecte cât mai interesante și unice, îi place să folosească petale și componente ale conținutului săpunurilor, de exemplu: fructe și flori uscate sau batoane de scorțișoară, pentru că mirosul săpunurilor persistă mai bine și este și mai plăcut vizual.
 
Procesul de realizare al produselor, cu reguli bine stabilite
„Procesul de realizare al produselor respectă regulile unui mare producator de săpunuri, un brand internațional pe care îl foloseam și eu cu drag înainte să le produc. Nu conțin alergeni sau parabeni, fiind săpunuri melt & pour, respect o anumită temperatură de topire și turnare a săpunurilor în formele dorite. În funcție de cerințele clientului se pot personaliza, la cerere, pe diferite arome și culori. Nu folosesc coloranți, doar pigmenți colorați cosmetici (care sunt foarte prietenoși cu pielea și nu provoacă reacții în contact cu apa și cu pielea) și pudre (clorofila și cărbune activ), ne povestește Gabriela.

                          

Soap Box-urile, printre produsele cele mai noi
Cele mai noi produse ale brandului Săpunella sunt: mărturiile inimioară, mărturiile trandafiri, marturiile ursuleț și mărturiile în borcănel, în formă de ciocolată. Desigur, să nu uităm și de Soap Box-uri, care sunt cele mai inedite și noi produse în materie de cadouri unice, handmade, cu care nu vei da niciodată greș! Gabriela a optat pentru varianta ca prețul acestora să fie negociabil, în funcție de timpul în care are nevoie de comandă, în funcție de numărul de bucăți și în funcție de cât de complex vrea să arate mărturia – săpunel. Aceste mărturii sunt potrivite pentru a fi oferite la nunți, botezuri, dar și pentru a fi făcute cadou.   

                          

Săpunelele Mix Floral, un amestec de esențe tari și parfumate
„Conținutul acestui săpun, este foarte delicat si aromat. Pe lângă extractul trandafirilor de damasc și pigmetul perlat folosit pentru colorarea bazei de glicerină, săpunelul conține și petale de trandafri pe care le-am uscat personal din grădină. 
Acest săpun, conține un amestec de esențe tari si parfumate: esență din flori de primăvară, esență din flori de tei și apă de trandafiri. În imagini puteți observa culorile diferite datorită pigmentului cosmetic diferit folosit, iar pentru acest Săpun Mix Floral, pigmenții folosiți sunt doar cei perlați. 
Lasă o catifelare pe piele inimaginabilă, însoțită de un parfum primăvăratic și îmbietor, dar și o curățare hidratată și profundă. Este aroma mea preferată și nu mă despart de el nici măcar în vacanță!”, ne descrie Gabriela aceste săpunele. 

                 

Păstrează pielea hidratată, un beneficiu al produselor Săpunella
Faptul că brandul Sapunella Handmade Ro utilizează produse naturale pentru a realiza săpunurile, astfel apar și numeroase beneficii pentru piele, printre care se numără:  conferă mereu o senzație plăcută și catifelată a pielii datorită glicerinei, săpunelele medicinale ajută la regenerarea țesuturilor, la menținerea unui PH optim în perioada temperaturilor extreme frig sau cald, iar mirosul este persistent și nu irită.
 
Evoluția afacerii, în funcție de promovarea produselor
Gabriela consideră că acest gen de afacere în România se dezvoltă în funcție de cât de bine sunt promovate produsele. De asemenea, dacă nu sunt promovate constant, oamenii nu se vor familiariza cu ele.
Săpunella Handmade Ro a acaparat o comunitate diversă care urmărește noutățile pe care Gabriela le postează atât pe pagina de Facebook, cât și Instagram, cumpără produsele pe care aceasta le creează și de care sunt încântați și totodată împart această experiență plăcută printr-o recenzie.  
Faptul că a creat această afacere din pasiune pentru aceste săpunele deosebite, se ocupă într-un mod constant de această afacere, iar fiecare zi pentru ea este atât o bucurie, cât și o provocare.
 
Un sfat pentru cei care doresc să înceapă acest tip de afacere
Nu recomand oricui să înceapă acest gen de afacere, mai ales persoanelor nepregătite profesional în domeniul cosmeticii și celor care nu sunt dotate corespunzător cu materiale adecvate pentru melt & pour. Materialele folosite trebuie să aibă norme de conformitate și să fie adecvate pielii, altfel poate ieși un dezastru,” este sfatul pe care îl oferă Gabriela celor care sunt interesați să realizeze săpunuri.

Săpunella Handmade Ro este un brand de săpunuri realizate din produse naturale și care îți oferă numeroase beneficii pentru pielea ta.



*Material realizat cu acordul Săpunella Handmade Ro. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

H.M. by Andra - produse realizate manual și din ingrediente naturale

Andra este cea care se află în spatele poveștii H.M. by Andra , iubește foarte mult copiii și în prezent îmbrățișează meseria de educatoare. Îmbină într-un mod armonios pasiunea cu munca depusă, creând astfel diverse  produse realizate din ingrediente naturale, dar nu numai.     Despre cum a început  povestea H.M. by Andra ,  ne povestește chiar ea:   „ Iubitoare de plante de când mă știu, am căutat mereu să le introduc în viața mea, cât mai des. Devenind mamă a două prințese, am vrut sa le ofer produse cât mai naturale. Am început să îmi cultiv plantele medicinale, să îmi fac propriile macerate de mușețel, lavandă, gălbenele, cimbru, rozmarin și să le folosesc în preparatele mele datorită proprietăților sale benefice asupra pielii noastre. Într-o zi, am văzut la un târg câteva săpunuri naturale și m-am îndrăgostit pe loc de ele.  De aici, a început povestea mea  și mult studiu. Am citit tot ce am găsit despre acest subiect, la început, de la bibl...

Iubire și Lavandă – ornamente din flori și plante nemuritoare și nu numai

Firi creative, iubitori de frumos, și nu orice fel de frumos, ci acela oferit de natură, care cu ajutorul filtrului lor artistic capătă diverse forme, iar contribuția lucrului manual face ca acest frumos să devină de fiecare dată unic. Cu o imaginatie bogată și dornici să surpindă acest frumos, Oana împreună cu Leon au creat o poveste, dar totodată o afacere – Iubire și Lavandă .        Povestea Iubire și Lavandă, o poveste aparte   „ Tineri, eu si el, cu gânduri mărețe de a întemeia o familie, și cum altfel poate începe mai frumos și mai trainic această călătorie, dacă nu printr-un legământ în fața societății, dar mai cu seamă în fața lui Dumnezeu. Începusem cu doi ani mai devreme să organizăm acest eveniment, care avea să rămână impregnat în numele și plăcerea acestei afaceri. Eu îmi doream o altfel de nuntă, nici pompoasă, dar nici banală, cu lavandă, spice de grâu, butuci de copac și alte elemenete naturale care să ne fie martori tăcuți în ziua în care urm...

Povestea Mâinilor Handmade – articole pentru botez brodate manual

       Dragii mei,        Eu sunt Rodica Prisecariu , î ncă am 39 de ani (la sfarșitul lunii martie împlinesc 40 de ani) și sunt o persoană extrem de sensibilă, un om pătimaș și care încă crede în bunătatea oamenilor. Sunt căsătorită și am un baiețel de 11 ani, care a și dat numele proiectului meu Povestea Mâinilor. Deși, de multe ori, mi se spune că ar trebui să ies din universul meu unde toată lumea e bună, înțelegătoare și recunoscătoare, eu aleg să rămân acolo. Sau poate tocmai de aceea am ales acest drum al poveștilor brodate manual, unde totul e colorat, vesel și minunat.       Broderia este refugiul meu, chiar dacă în spate e foarte multă muncă, de la concept p â nă la rezultatul final. Iar atunci c â nd văd mămici sau nășici bucuroase de ceea ce primesc asta mă motivează și mai mult. Cusutul manual este pentru mine la fel cum poate este pentru o scriitoare cartea ei. Doar că eu cos povești pe panză. Și pentru asta î...