„Bună
tuturor,
Eu
sunt Lola, am 29 de ani și sunt persoana din spatele Atelierului lui Oliver.
M-am născut și am crescut în Zalău, am urmat facultatea la Cluj, iar momentan
locuiesc lângă Oradea împreună cu soțul și cu băiețelul nostru, Oliver.
Sunt o fire
sociabilă, empatică și încăpățânată, iubesc muzica, marea și motocicletele, îmi
place să călătoresc și să vizitez locuri noi.
Povestea Atelierul lui Oliver a început în toamna anului trecut, când am
descoperit decorațiunile curcubeu și am dorit să comand una pentru fiul meu.
Însă, la sugestia soacrei mele, am ajuns să caut materiale, să mă uit pe
internet la mai multe poze și filmulețe cu astfel de decorațiuni și câteva zile
mai târziu am încercat să realizez și eu una.
Nu știam absolut
nimic despre tipurile de materiale, nu mai avusesem de-a face cu lumea
produselor handmade până atunci. Îmi aduc aminte că am întrebat mai multe
persoane de unde aș putea să achiziționez sfoară ca cea văzută de mine în poze
și tutoriale, iar până la urmă am ajuns să realizez primul meu curcubeu
folosind sfoară din iută. Deși are avantajul că este mai ușor de „modelat” în
forma dorită, după ce o înfășor în ață colorată aspectul ei, nu este tocmai
plăcut, deci categoric nu era ceea ce căutam eu.
Primul curcubeu
Am început prin a crea decorațiuni curcubeu, însă am devenit tot mai entuziasmată, iar nevoia
mea de creație s-a amplificat, așadar am început să realizez o gamă mai largă
de produse, ca de exemplu: ornamente de Crăciun, inimioare, steluțe,
decorațiuni în formă de cerc, flori, fluturi, cactuși, etc.
Decorațiunile
curcubeu le realizez pe diferite mărimi și pentru diverse întrebuințări, de la
mărțișoare, la broșe, magneți, brelocuri, accesorii pentru geantă sau ghiozdan,
cake topper, ghirlandă pentru perete și alte lucruri care vă mai trec vouă prin
minte.


Toate
decorațiunile sunt realizate manual cu mult drag, iar principalele materiale folosite sunt sfoara din bumbac
100%, firele colorate și accesoriile din lemn. Ghemele de ață colorată le
achiziționez fizic de la un bazar, deoarece încerc să evit risipa de materiale
și doresc să le ofer o nouă întrebuințare. Așadar, mă deplasez la locul respectiv
și aleg din zecile de cutii cu gheme culorile care mi se par interesante și
care mă atrag cel mai mult. Cred că am depășit deja numărul 200 în ceea ce
privește ghemele, cu greu mă opresc din ales, căci toate mi se par minunate.
Atelierul Lui Oliver se adresează atât mamelor care doresc să adauge o
pată de culoare și să ofere un plus de personalitate camerei copiilor lor, cât
și oricărei persoane care dorește să ofere ca și cadou o decorațiune curcubeu,
o ghirlandă sau orice alt produs vesel și colorat realizat în micul meu Atelier.
Decorațiunile
realizate de mine sunt potrivite atât
pentru propria locuință sau pentru grădinițe și spații de joacă, cât și ca
idei de cadou pentru venirea pe lume a unui pui de om, pentru ocazii, precum
babyshower, botez sau zile de naștere.
De menționat
este și faptul că produsele nu se adresează numai copiilor, ci și adulților.
Cred că multor domnișoare sau doamne le-ar surâde ideea unui accesoriu colorat
pentru geanta lor de umăr, o broșă în piept sau un breloc la chei. Cactusul
macrame, de exemplu, este o alegere minunată în materie de decor în încăperi
precum hol, birou sau living, la fel cum o decorațiune curcubeu în culori
pastelate arată excelent agățată deasupra unei comode.


Momentan, nu îmi
permite timpul să mă ocup full-time de Atelier, deoarece fiul nostru de 2 ani
și 3 luni are nevoie de toată atenția pe care i-o putem oferi, așadar nu pot să
realizez această activitate la un nivel mai avansat, însă sunt foarte bucuroasă
și mulțumită de modul în care au evoluat lucrurile. Totodată, sunt recunoscătoare pentru faptul că mulți oameni mă încurajează, iar sprijinul familiei și al prietenilor este de neprețuit. Am primit
și continui să primesc comenzi de la prieteni mai apropiați sau mai
îndepărtați, iar acest lucru îmi oferă satisfacție și mă motivează să continui,
să evoluez și să creez lucruri care aduc zâmbete. Iar din ce în ce mai multă
lume începe să se îndrepte către produse handmade, să achiziționeze pentru ei
sau pentru cei dragi obiecte lucrate manual, iar acest fapt este foarte
îmbucurător.
Îmi pun tot
sufletul în acest mic Atelier și sunt tare fericită că am ajuns să realizez
această activitate. Atelierul Lui Oliver
reprezintă pentru mine un nou început,
o șansă de a face ceva ce îmi place, de a descoperi lucruri și oameni noi, de a
mă înconjura de frumusețe și de energie pozitivă. Această activitate m-a ajutat
să devin mai încrezătoare, să ies din zona de confort și să fac lucruri de care
nu credeam că sunt în stare.
Îmi place foarte
mult ceea ce fac și îmi doresc ca produsele realizate de mine să ajungă în cât
mai multe case, grădinițe și spații de joacă şi să bucure copii, părinţi şi pe
oricine le priveşte.


Întotdeauna am
considerat că este nevoie de mult talent pentru a realiza produse handmade,
fapt pentru care nu credeam că eu sunt în măsură să fac așa ceva, însă am
descoperit că lucrurile frumoase
necesită timp și răbdare. Când exersezi, dai dovadă de perseverență și
continui să cauți mereu moduri de a deveni mai bun, lucrurile se așează de la
sine, iar dacă ești înconjurat și de oameni care te susțin, rețeta este
completă.
Cred că, în
general, această lume handmade, plină de frumos și de creativitate, reprezintă
pentru mine principala sursă de
inspirație. Sunt încântată că, alături de mulți alți oameni minunați și
talentați din această lume, reușim să aducem bucurie în casele și în sufletele
oamenilor prin lucrurile pe care le realizăm din pasiune.
Pentru mine a
fost o surpriză extrem de plăcută faptul că, după ce am creat paginile de
facebook și instagram pentru afacerea mea, am descoperit zeci, sute de conturi
ale creatorilor de produse handmade, de la macrame, la lut polimeric, sculpturi
din sârmă, broderii, picturi și multe alte lucruri deosebite și unicate. Mi s-a deschis în fața ochilor un univers
incredibil, de care încă sunt fascinată și de care sunt extrem de
recunoscătoare că l-am descoperit.
Vreau să îi
mulțumesc din suflet soțului meu pentru toată susținerea lui, pentru sprijinul
necondiționat, răbdarea și iubirea lui. Vă mulțumesc și vouă, tuturor, pentru
atenție și vă invit cu drag să
descoperiți izvorul de culoare al decorațiunilor realizate cu drag în
Atelierul lui Oliver.
*Material realizat cu acordul Atelierul lui Oliver.
Comentarii
Trimiteți un comentariu