Dragii
mei,
Mă numesc Andreea Plopeanu, în curând voi face 24 de ani, iar Movila Miresii este satul unde am crescut. În prezent, locuiesc în frumosul oraș de lângă Dunăre, Brăila.
Am absolvit Liceul de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila. De aici, a început aventura mea cu arta, de fapt de mică îmi plăcea să desenez și să pictez. Pe parcusul anilor de liceu, mi-am petrecut timpul liber la o cofetarie din oraș, iar așa a prins viață pasiunea pentru modelaj. Timp de 6 ani, am învățat diferite tehnici de lucru și bazele modelajului, perfecționandu-mă.
Povestea „Fimo Dream" a început în anul 2020, din pasiunea mea pentru artă și pentru că sunt o persoană foarte visătoare și creativă. Modelajul este un mod de a mă exprima.
În
micul meu atelier, toate ideile și comenzile prind viață, iar rezultatul este
magic. Cu un strop de imaginație și multă răbdare poți face orice cu lutul.
Câteva dintre produsele mele sunt create din dorințele și imaginația clienților, iar o mare parte din lucrări sunt creații proprii. Cele mai căutate produse sunt tablourile cu portrete, cănile cu flori și cu animăluțe.
Mă numesc Andreea Plopeanu, în curând voi face 24 de ani, iar Movila Miresii este satul unde am crescut. În prezent, locuiesc în frumosul oraș de lângă Dunăre, Brăila.
Am absolvit Liceul de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila. De aici, a început aventura mea cu arta, de fapt de mică îmi plăcea să desenez și să pictez. Pe parcusul anilor de liceu, mi-am petrecut timpul liber la o cofetarie din oraș, iar așa a prins viață pasiunea pentru modelaj. Timp de 6 ani, am învățat diferite tehnici de lucru și bazele modelajului, perfecționandu-mă.
Povestea „Fimo Dream" a început în anul 2020, din pasiunea mea pentru artă și pentru că sunt o persoană foarte visătoare și creativă. Modelajul este un mod de a mă exprima.
Câteva dintre produsele mele sunt create din dorințele și imaginația clienților, iar o mare parte din lucrări sunt creații proprii. Cele mai căutate produse sunt tablourile cu portrete, cănile cu flori și cu animăluțe.
Sursa mea de inspirație este natura, artiștii, animaluțele, torturile, culorile și lucrurile frumoase care mă înconjoară.
Cănile decorate cu lut sunt produsele care mă reprezintă. Modelatul este partea mea preferată și cel mai îndelungat proces. Fiecare model necesită un anumit timp, o lucrare poate dura între 6-15 ore, iar în funcție de complexitate poate dura și 5 zile. Îmi place să migălesc și să acord multă atenție fiecărui detaliu, pentru că vreau să ofer produse frumoase și calitative.
Satisfacția pe care o simt după orele de lucru îmi dă putere și îmi hrănește dorința de a continua.
Cănuța aceasta îmi este dragă, deoarece reprezintă începutul meu, adică Fimo Dream.
„Cana cu miros de primăvară" despre care pot să spun că, floarea este realizată manual, fiecare petală în parte, iar cromatica este armonioasă.
Și în cele din urmă, cănile cu animăluțele de companie care sunt foarte îndrăgite de iubitorii de animale.
Fimo Dream nu este doar un simplu atelier, este locul unde imaginația și lutul polimeric prind viață în diferite forme, dar și locul datorită căruia se creează prietenii. Este despre comunicare, oameni faini pe care îi cunosc în fiecare zi și care mă susțin.
Pentru a realiza produse din lut polimeric, cele mai importante ingrediente sunt răbdarea, pasiunea și încrederea.
Vă aștept cu drag în lumea Fimo Dream!
Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru susținere!
*Material realizat cu acordul Fimo Dream.






Comentarii
Trimiteți un comentariu