Treceți la conținutul principal

Resin Art by S.M – obiecte decorative realizate din rășini epoxidice

 


Mihai Suciu este cel care se află în spatele poveștii Resin Art by S.M, are 30 de ani și s-a născut în Deva.
În  anul 2010 a terminat liceul și a început Facultatea la Cluj, iar acolo a studiat Silvicultura în cadrul Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară. Mihai ne spune că, teoretic s-ar putea numi Inginer Silvic, însă nu a profesat nici măcar o zi. După terminarea facultății, a lucrat în Anglia și în Suedia timp de câțiva ani.  
 
 
Povestea Resin Art by S.M. a început în anul 2020
 
Povestea Resin Art by S.M. a început anul trecut, în primăvară. La început, s-a numit „Eu fac valuri”, pentru că primele ceasuri și tablouri au avut tema marină, dar pe masură ce învățam și cream lucruri noi, am decis că trebuie să găsesc un nume care să fie mai general și totodată mai potrivit.  
Ideea de a lucra cu rășini epoxidice a apărut acum câțiva ani, când am dat, din întâmplare, peste câteva clipuri pe internet cu diferite persoane care făceau mese sau lămpi din rășini și am fost extrem de impresionat.
Înainte să încep, mi se părea destul de simplu, iei câteva lemne, torni puțină rășină peste și produsul este gata, dar nu e deloc așa și am făcut foarte multe greșeli destul de costisitoare, pentru că lucrul cu rășini epoxidice este, în general, foarte costisitor.
Am început prin a face lămpi, sau am încercat să fac lămpi și nu mi-au ieșit deloc, pentru că nu foloseam corect materialele și nu respectam toți pașii. Așa că a trebuit sa mă opresc puțin, să mă documentez ceva mai bine, să mă uit la foarte multe clipuri și să o iau de la capăt. Asfel, am realizat ceasuri și tablouri, iar de lămpi și mese mă voi ocupa cândva în viitor, când voi considera că stăpânesc suficient de bine lucrul cu rășini”, ne dezvăluie Mihai Suciu povestea afacerii lui.
 
 
Produsele, realizate din rășini epoxidice
 
Produsele sunt realizate din rășini epoxidice pe lemn sau cu lemn, în funcție de tipul de ceas sau de tablou pe care vrea să îl obțină și în funcție de efectul vizual pe care dorește să îl aibă obiectul. În general, folosește PAL-ul, considerând că este mai putin costisitor, decât lemnul masiv. Pentru decor folosește nisip, scoici de diferite feluri și mărimi, steluțe de mare, licheni stabilizați, boabe de cafea, portocale, grapefruit, scorțișoară, anason etc.


                   


Rășinile epoxidice, achiziționate din Germania
 
„Lemnul, mecanismele, indicatoarele pentru ceas și restul decorațiunilor sunt achiziționate de pe diferite site-uri din țară, însă rășinile epoxidice sunt aduse din Germania. Aici e vorba de raportul de combinare al acestora și anume 1:1, adică o parte rășină și o parte întăritor. La noi în țară se produc rășini care au raportul de 10:6 sau 10:5, iar pentru a creea obiecte cu tema marină, mai exact pentru a crea valuri frumoase, e nevoie de rășini care se combină 1:1 și care se găsesc doar în alte țări”, afirmă Mihai Suciu.

 
              


Evoluția afacerii, de la un hobby la o afacere
 
La început a fost totul la nivel de hobby, dar pentru ca obiectele din rășini epoxidice nu erau foarte cunoscute, nu prea aveam vânzări. Poate și pretul obiectelor este unul care îi împiedică pe mulți să cumpere, însă exisă persoane care consideră că aceste obiecte chiar reprezintă o investiție.
Între timp, am ajuns la concluzia că aș vrea să fac asta full-time și că dacă vreau să mă dezvolt și să încep să vând, e timpul să înființez o firmă și să mă apuc serios de promovare.
În prezent, am vânzări, mă caută din ce în ce mai multă lume, unii chiar și numai din curiozitate sau pentru a afla anumite detalii despre produse, dar eu sunt încântat pentru că încet, încet află oamenii despre aceste lucruri minunate pe care le realizez. Încă sunt la început de drum, nu prea pot vorbi despre o evoluție uriașă a afacerii, dar cred că sunt pe calea cea bună”, ne povestește Mihai Suciu despre evoluția afacerii lui.
 
 
Un sfat pentru cei care doresc să realizeze obiecte din rășini epoxidice
 
 Să se documenteze foarte bine înainte să înceapă să lucreze, și despre rășini epoxidice, și despre prelucrarea lemnului, și despre ustensilele necesare (dacă vor să lucreze și cu lemn), dar cel mai important, cred eu, despre protecția personală. Lucrul cu rășini epoxidice poate fi extrem de dăunator, dacă nu îți iei măsuri corecte de protecție. În rest, să aibă multă răbdare și să experimenteze cât mai mult”, sunt câteva sfaturi de la Mihai Suciu pentru cei care doresc să realizeze obiecte din rășini epoxidice.
 
Resin Art by S.M, din primăvara anului trecut, când a luat naștere, a evoluat, începând de la numărul de clienți și până la produsele pe care le realizează, iar produsele de acum sunt, în general, aceleași ca la început, ceasuri și tablouri, însă ceea ce diferă este nivelul de experiență.


 
*Material realizat cu acordul Resin Art by S.M.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

H.M. by Andra - produse realizate manual și din ingrediente naturale

Andra este cea care se află în spatele poveștii H.M. by Andra , iubește foarte mult copiii și în prezent îmbrățișează meseria de educatoare. Îmbină într-un mod armonios pasiunea cu munca depusă, creând astfel diverse  produse realizate din ingrediente naturale, dar nu numai.     Despre cum a început  povestea H.M. by Andra ,  ne povestește chiar ea:   „ Iubitoare de plante de când mă știu, am căutat mereu să le introduc în viața mea, cât mai des. Devenind mamă a două prințese, am vrut sa le ofer produse cât mai naturale. Am început să îmi cultiv plantele medicinale, să îmi fac propriile macerate de mușețel, lavandă, gălbenele, cimbru, rozmarin și să le folosesc în preparatele mele datorită proprietăților sale benefice asupra pielii noastre. Într-o zi, am văzut la un târg câteva săpunuri naturale și m-am îndrăgostit pe loc de ele.  De aici, a început povestea mea  și mult studiu. Am citit tot ce am găsit despre acest subiect, la început, de la bibl...

Iubire și Lavandă – ornamente din flori și plante nemuritoare și nu numai

Firi creative, iubitori de frumos, și nu orice fel de frumos, ci acela oferit de natură, care cu ajutorul filtrului lor artistic capătă diverse forme, iar contribuția lucrului manual face ca acest frumos să devină de fiecare dată unic. Cu o imaginatie bogată și dornici să surpindă acest frumos, Oana împreună cu Leon au creat o poveste, dar totodată o afacere – Iubire și Lavandă .        Povestea Iubire și Lavandă, o poveste aparte   „ Tineri, eu si el, cu gânduri mărețe de a întemeia o familie, și cum altfel poate începe mai frumos și mai trainic această călătorie, dacă nu printr-un legământ în fața societății, dar mai cu seamă în fața lui Dumnezeu. Începusem cu doi ani mai devreme să organizăm acest eveniment, care avea să rămână impregnat în numele și plăcerea acestei afaceri. Eu îmi doream o altfel de nuntă, nici pompoasă, dar nici banală, cu lavandă, spice de grâu, butuci de copac și alte elemenete naturale care să ne fie martori tăcuți în ziua în care urm...

Povestea Mâinilor Handmade – articole pentru botez brodate manual

       Dragii mei,        Eu sunt Rodica Prisecariu , î ncă am 39 de ani (la sfarșitul lunii martie împlinesc 40 de ani) și sunt o persoană extrem de sensibilă, un om pătimaș și care încă crede în bunătatea oamenilor. Sunt căsătorită și am un baiețel de 11 ani, care a și dat numele proiectului meu Povestea Mâinilor. Deși, de multe ori, mi se spune că ar trebui să ies din universul meu unde toată lumea e bună, înțelegătoare și recunoscătoare, eu aleg să rămân acolo. Sau poate tocmai de aceea am ales acest drum al poveștilor brodate manual, unde totul e colorat, vesel și minunat.       Broderia este refugiul meu, chiar dacă în spate e foarte multă muncă, de la concept p â nă la rezultatul final. Iar atunci c â nd văd mămici sau nășici bucuroase de ceea ce primesc asta mă motivează și mai mult. Cusutul manual este pentru mine la fel cum poate este pentru o scriitoare cartea ei. Doar că eu cos povești pe panză. Și pentru asta î...