Alexandru și
Tania
sunt persoanele care se află în spatele poveștii Book folding România, însă Tania este sufletul acestui proiect, cu
ea a început să prindă contur acest demers.
Book
folding România reprezintă pentru ei primul subiect abordat dimineața și
ultimul la finalul zilei. Este o prezență permanentă în jurul căreia gravitează
restul zilei, realizând astfel cărți
sculptate personalizate.
Povestea Book folding Romania s-a născut în anul 2019
„Am
putea spune că povestea Book folding România a început cu ceva timp înainte ca
acest proiect să prindă contur. Ideea de a demara o afacere a existat deja și
de asemenea și câteva demersuri anterioare – încercări cu unele proiecte,
bazate tot pe principiul handmade.
În
februarie 2019 s-a născut Book folding România și din momentul în care am ales
numele am știut că acest proiect v-a avea un succes mai mare decât celelalte;
și așa a fost conceput din start. Chiar dacă nu știam foarte multe despre ce
presupune realizarea de cărți sculptate personalizate, am învățat pe parcurs și
ne-am perfecționat.
Nu
a fost un drum ușor, dar cărțile și povestile merg mână în mână, iar noi vom
continua să o spunem pe cea a cărților sculptate”, ne dezvăluie Alexandru și
Tania povestea Book folding România.
Clienții impresionați de cărțile sculptate personalizate
Produsele
pe care le realizează sunt carți sculptate personalizate. Desi, exista mulți
clienți care îi întreabă dacă realizează și alte produse handmade, fiind plăcut
impresionați de produsele lor, Alexandru și Tania preferă varianta unui singur
tip de produs pe care continuă să îl perfecționeze pentru a oferi clienților
lor cele mai bune produse și servicii.
Produse realizate din cărți noi și materiale de calitate
„Pentru
realizarea cărților sculptate folosim în primul rând cărți. Din respect pentru
clienți și pentru produsele pe care le realizăm, folosim doar cărți noi pentru
a ne asigura de faptul că produsul finit este unul excelent din punct de vedere
estetic și care va avea o durată de viață lungă, de obicei cărțile pe care le
realizăm sunt oferite în dar celor dragi de către clienții noștri și dorim ca
cei care le primesc să se bucure de ele cât mai mult timp – practic durata de „viață”
a unei cărți realizate de noi este nelimitată”,
afirmă Alexandru și Tania.
În
afară de cărți, toate materialele pe care le folosesc pentru personalizarea și
decorarea acestora sunt de cea mai bună calitate și în general aleg furnizori
locali sau de pe piața din România.
Tehnica utilizată în realizarea produselor, origini în origami
Despre
tehnica utilizată în realizarea produselor, ne spun câteva cuvinte Alexandru și
Tania: „Această tehnică de îndoire a paginilor cărţilor îşi are originile în origami,
arta tradiţională japoneză de pliere a hârtiei în variate modele, de la diverse
creaturi, la obiecte ori forme decorative abstracte. Literatura de specialitate
le atribuie chinezilor meritul de a fi îndoit pentru prima dată hârtia, cândva
în secolul al II-lea al erei noastre, atunci când se consideră că a fost
inventată, pentru a-i da diverse forme şi scopuri.
Japonezii
sunt, însă, cei care au ridicat acest meşteşug la rang de artă. Unul dintre
promotorii „cărţilor cu pagini îndoite“ este artistul american autodidact Isaac
G. Salazar”.
Evoluția afacerii, o provocare abordată cu încredere
Book
folding România a luat naștere din pasiune, pasiunea pentru cărțile sculptate
personalizate și a continuat ca o provocare, însă o provocare pe care o abordează
de fiecare dată cu încredere și determinare.
Anul
acesta se împlinesc trei ani, iar Alexandru și Tania își desfășoară în
continuare, cu aceeași pasiune, răbdare și entuziasm, activitatea pe care o
consideră ca fiind cea mai mare evoluție a lor din acest timp.
Un sfat pentru cei care doresc să realizeze cărți sculptate
personalizate
Alexandru
și Tania transmit mai departe, din experiența lor de până acum, aceste sfaturi
pentru cei care doresc să realizeze cărți sculptate personalizate: „Pentru noi
a fost nevoie de multă rabdare, am avut multe de învățat, a fost nevoie sa
înțelegem faptul că a realiza o carte sculptată este un proces ce necesită timp
și îndemânare și că în cele din urmă produsul finit este unul de nișă”.
Prin
tehnica de sculptură în carte, Book folding Romania, îți oferă oportunitatea de
a dărui un cadou cu adevarat deosebit celor dragi.
*Material realizat cu acordul Book folding România.
Comentarii
Trimiteți un comentariu